“Munca pe care o indeplinim cu placere ne vindeca de truda ei.” W.Shakespeare

Cuvintele acestea le-am citit demult, scrise undeva pe niste ziduri, iar astazi, dupa atatia ani, mi le amintesc mai clare ca niciodata, si simt ca le inteleg si ca le-am parcurs toate sensurile.

Da, in zece ani de videografie, le-am parcurs toate sensurile, am simtit pe pielea mea ce reprezinta munca, ambitia, dezvoltarea din nimic si totusi dintr-o putere si motivatie personala; am simtit ce inseamna ore in sir de nesomn si filmari, cadre dupa cadre, montaje dupa montaje, drumuri in tara si in strainatate, nervi intinsi, oboseala, iar a doua zi o luam din nou de la capat. Cu toate acestea, nu am simtit niciodata munca investita ca pe o truda, ci de la o zi la alta ma intorceam la ea cu un mai mare interes, pentru ca stiam ca fiecare pas ce urmeaza sa il fac in aceasta meserie tine doar de capacitatea de a ma focusa pe dezvoltare, pe autodepasire, pe creativitate, pe inovatie.

Cand am ales sa fac videografia parte din viata mea, am stiut ca drumul pe care il voi parcurge nu va fi deloc usor, iar pentru a ma motiva mi-am pus in minte un obiectiv: sa duc videografia la un stadiu superior in tara noastra, sa fiu cel mai bun. Nu stiu nici acum daca mai am de invatat sau daca am reusit, insa multumirea mea este ca am creat de-a lungul anilor filme de nunta de cea mai inalta calitate, ca in munca mea exista diversitate, noutate, perseverenta, suflet.

Astfel s-a nascut brandul ClipeDeNeuitat sub numele caruia am luat viata atat eu ca videograf, cat si filmele mele de nunta sau de botez. Numele nu e deloc ales la intamplare, ci reflecta exact scopul pentru care am inceput sa filmez: acela de a reinventa imaginea dragostei si de a o transpune in cadre dinamice, de neuitat. Desi se spune ca totul este efemer, prin evenimentele onorate am incercat ca acest brand sa nu devina parte din aceasta expresie, ci sa se renasca de la zi la zi, de la an la an.

Astazi, dupa ani de activitate in videografie, imi revad sutele de clipuri de nunta, retraiesc amintiri, imi analizez greselile, observ perspectivele montajelor, imi conturez progresul.

Pentru a marca anul aniversar si cei zece ani impliniti, am ales sa schimb imaginea ClipeDeNeuitat prin lansarea unui nou website plin de viata, prospetime si personalitate. Prin acesta simt ca se contureaza in cariera mea o noua treapta evolutiva pe care sunt nerabdator sa pasesc.

Mii de multumiri voua, familiei, prietenilor, clientilor si tuturor celor care neincetat ati crezut in www.clipedeneuitat.ro

 

0 366